OBELISCUL CU LEI

         


        Obeliscul cu lei din Iași, numit şi Monumentul Regulamentului Organic, este situat în Parcul Copou, aproape de celebrul Tei al lui Eminescu. Monumentul a necesitat 7 ani pentru a fi creat şi amplasat în Parcul Copou, fiind început în 1834 şi finalizat în 1841. Monumentul cuprinde un soclu de piatră pe care stau patru lei, turnați din bronz, operă a sculptorului Johann Semser. Sub fiecare leu este o sabie cu ramuri de stejar, iar pe spatele leilor se ridică un obelisc, înalt de 6-7 m, din piatră. Pe marginile laterale ale piedestalului erau montate patru lespezi din marmură inscripţionate cu stema Principatului Moldovei şi a domnitorului Mihail Sturdza, cel care şi-a dat acordul, la cererea boierimii, pentru construirea acestui obelisc, şi două texte inscripţionate, unul în limba latină iar celălalt în limba romană care menționau numele domnitorului și data dezvelirii monumentului. În prezent aceste inscripţii nu mai există, lespezile de marmură fiind înlăturate. Construcția Obeliscului cu lei simbolizează recunoașterea independenței Țărilor Române de către cele patru puteri occidentale. Recent, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice a cuprins în Lista monumentelor istorice ale judeţului Iaşi şi Obeliscul cu lei.










Comentarii

Postări populare