CATEDRALA MITROPOLITANA DIN IASI

    "Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici-/Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,/Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunii pas/Abia conture triste şi umbrele-au mai rămas./În van mai caut lumea-mi în obositul creier,/Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier;/Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu,/Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu." (Mihai Eminescu)

Un alt monument pe care îl aduc spre prezentare este MITROPOLIA DIN IAŞI....

    Ideea construirii unei biserici monumentale aparţine Mitropolitului Veniamin Costachi, hrisovul domnesc al lui Ioan Sandu Sturdza (8 august 1826) privind lucrările de proiectare şi construcţie fiind actul de naştere al Catedralei Mitropolitane. Însă, piatra de temelie şi construcţia propriu-zisă se datorează râvnei şi ostenelilor mitropolitului Veniamin Costachi.

        Pisania I poartă însemnarea: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, noi Carol-I cu mila Lui Dumnezeu şi voinţa naţională rege al României, aflată în părăsire această Sfântă şi Dumnezeiască biserică Catedrala Mitropoliei Moldovei din Iasi a căreia prima piatră fundamentală s-a pus în ziua de 3 iulie anul 1833, cu multă râvnă Dumnezeiască şi cu mare ceremonie religioasă de către Prea Sfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei Veniamin Costahi în numele Sfântului marelui mucenic Gheorghe pe locul vechii biserici ce a fost clădită de fericitul în pomenire Stefan Voievod Cel Mare închinată Naşterei Sfântului Ioan Botezătorul şi în urmă reînoită de Anastasia Doamna Soţia lui Duca Voievod care i-a pus hramul Întâmpinarea Dommnului destinând-o tot atunci să fie Catedrală Mitropolitană. Continuatu-s-a lucrarea clădirii acesteia începută din nou în anul 1833 până în anul 1839, când s-a aşezat şi acoperământul ei; dar din cauza căderii Bolţilor din înăuntru şi a retragerii din Arhipăstorirea Moldovei în anul 1842 a Fericitului în pomenire Fondator al Mitropolitului Veniamin la Mănăstirea Slatina unde a şi încetat din viaţă în 18 dec. anul 1846, precum şi a grelelor împrejurări ale timpurilor ce a urmat încetând atunci lucrarea, această biserică a rămas în părăsire şi neterminată în anul 1880."

       Pe locul unde se află Biserica Albă din secolul al XVI-lea, apoi Stretenia, o altă biserică, din secolul al XVII-lea, s-a început zidirea noului lăcaş.

         Lucrările au început în anul 1833. Arhitecţii vienezi Johann şi Gustav Freiwald au adoptat pentru noua biserică stilul neoclasic. S-a lucrat intens până în anul 1841, în ultimii ani sub conducerea arhitectului rus Sungurov.

       În 1842 mitropolitul Veniamin este silit să se retragă din scaun. Lucrările vor fi întrerupte. Totodată apar probleme serioase în legătură cu rezistenţa bolţii centrale, de mari dimensiuni. Se încearcă diferite soluţii, anii trec şi, datorită vitregiei vremurilor, biserica rămâne neterminată timp de aproape 40 de ani.

         Căzând bolta centrală, biserica rămâne în ruină până în 1880.

         La 15 aprilie 1880 se pune cea de-a doua piatră fundamentală. Refacerea planurilor bisericii este încredinţată arhitectului Alexandru Orascu, rectorul Universităţii din Bucureşti. El adaugă cele două rânduri de pilastri masivi în interior, realizând o clădire de plan basilical, cu o navă centrală si două nave laterale mai mici. Păstrează cele patru turnuri laterale decroşate, dar renunţă la cupola centrală de mari dimensiuni, înlocuind-o cu un sistem de patru bolţi, despărţite prin arce transversale.

        Lucrările se vor termina în 1887.

         Pisania II poartă însemnarea: "În numele Tătălui al Fiului şi al Sfântului Duh Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, Noi Carol I cu mila Lui Dumnezeu şi voinţa naţională rege al României, văzând Patria întărită şi înălţată în urma marelui război pentru independenţa Naţională din anul 1877, am decis în anul 1889 după votul dat de Camerele Legiuitoare a săvârşi clădirea acestui lăcaş Dumnezeiesc, începând lucrările de restaurare în 15 aprilie 1881, când s-a pus astă piatră fundamentală la pilaştri interiori adăugaţi acum din nou pentru susţinerea Bolţilor. Terminatu-s-a întreaga lucrare în anul mântuirii 1886, al domniei noastre al douazecilea şi unulea, al regatului meu al şaselea împodobindu-se şi înzestrându-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare si veşminte preţioase, precum şi cu cele zece ferestre cu măiestrie împodobite şi închinate de noi ca un prinos al râvnei noastre pentru înălţarea sfintei biserici ortodoxe întru pomenirea mea, a iubitei mele soţii Elisabeta regina şi a urmaşilor noştri, prin stăruinţă a Sfântului Arhiepiscop şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei Iosif Naniescu, preşedinte al comisiunei de priveghere şi de conducere a lucrărilor de restaurare şi prin concursul guvernului meu sub preşedinţia d-lui Ion Brătianu şi a miniştrilor mei de culte reposatul Vasile Boerescu la începutul lucrărilor şi Dimitrie A. Sturza în urma până la terminare, fiind membri comisiunei de restaurare Daniil Scarlat Pastia, fost vice preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost primaru de Iaşi, Nicolae Drossujost senator, înlocuit după încetarea din viaţă în 1884 de Lt. Colonel Constantin Langa, iar arhitect dirigent Al. Orescu - vicepreşedinte al senatului şi pictor profesorul Gheorghe M. Tattarascu, ambii din Bucureşti şi s-a sfinţit acest sfânt locaş de Mitropolitul Iosif Naniescu, joia 23 Aprilie, anul 1887."

      Experimentatul pictor bucureştean, maestrul Gheorghe Tattarescu, aflat la vârsta deplinei maturităţi artistice, împodobeşte catedrala cu icoane şi elemente decorative care impresionează prin diversitate şi sensibilitate de influenţa renascentistă.

            Respectând canoanele Erminiei ortodoxe, Tattarescu se arată însă deschis influenţelor picturii occidentale, pe linia noutăţilor căutate de pictura bisericească românească în sec. al XIX-lea. Atât în realizarea celor 4 scene biblice de pe bolţile navei centrale cât şi în zugrăvirea chipurilor de sfinţi şi în alcătuirea compoziţiilor decorative se resimte rigoarea neoclasicismului de factura italiană, pe care artistul îl cunoscuse în anii de studii la Academia di San Luca din Roma. Se realizează, astfel, un inspirat echilibru între pictura şi stilul arhitectonic.

      Sfinţirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost o sărbătoare pentru întreaga naţiune. Familia primului rege al României, Carol I, şi-a legat numele de acest locaş prin donaţii de mare preţ, ca semn al recunoştinţei neamului pentru jertfele şi evlavia fostei capitale a Ţării Moldovei, "a doua mea capitală", cum o numea suveranul.

       Catedrala ieşeană în stil renascentist este o clădire monumentală de plan dreptunghiular, marcată la colţuri de patru turle decroşate. Stilul arhitectural este inspirat din forme târzii ale renaşterii italiene, asemănător cu al vestitei biserici "Trinita del Monte" din Roma. Elementele decorative, atât în interior cât şi în exterior, sunt dominate de baroc. Pictura s-a făcut astfel încât să creeze o constantă în stilul arhitectural, iar pictorul Gheorghe Tattarescu a realizat aici una din culmile creaţiei sale. În patrimoniul catedralei este şi o frumoasă icoană cu "Învierea Domnului" de Irineu Protcenco.

       Din anul 1889 a fost adusă, de la biserica Trei Ierarhi, racla cu cinstitele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, aşa ca de acum înainte Catedrala Mitropolitană are trei sărbători patronale în cursul anului: Întâmpinarea Domnului la 2 februarie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe la 23 aprilie şi Cuvioasa Parascheva la 14 octombrie.

        Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase este aşezată în partea dreaptă a pronaosului, tot acolo fiind depusă şi masiva racla argintată, cu osemintele marelui Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, Veniamin Costachi.

        Vitraliile au fost lucrate iniţial la Munchen. Dupa al II-lea război mondial au fost refăcute în vremea Mitropolitului Justinian, din 1948 Patriarh al României.