BISERICA SFANTUL NICOLAE DOMNESC DIN IASI

       "Cumplită e istoria, care devine atât de frecvent un teren de joacă pentru adolescentul Nero, teren de joacă pentru junele Napoleon, teren de joacă pentru mulţimele de copii fanatizaţi, ale căror pasiuni copiate şi roluri primitive se transformă brusc într-o catastrofală realitate". (Milan Kundera)

Următorul monument care îl prezint este BISERICA SFÂNTUL NICOLAE DOMNESC

    Biserica Sfântul Nicolae Domnesc este cunoscută drept cea mai veche biserică din Iaşi, deoarece documentele nu amintesc de nici o altă biserică înainte de Biserica Sfântul Nicolae Domnesc. Au mai fost biserici din lemn sau piatră, dar au dispărut. Biserica a fost ridicată în afara curţii domneşti, în imediata ei vecinătate, numită Biserica Sfântul Nicolae de lângă Curte.

     Biserica Sfântul Nicolae Domnesc a fost construită în perioada 1 iunie 1491 - 10 august 1492 de către Ştefan cel Mare (domnitor al Moldovei între anii 1457-1504), în stil specific moldovenesc cu arhitectură moldovenească. După zidirea bisericii, ea a fost înconjurată de un zid de piatra, ale cărui rămăşiţe se văd până astăzi. Cu toate acestea, biserica nu făcea parte din incinta curţii domneşti. Biserica Sfântul Nicolae Domnesc îşi avea intrarea sa prin colţul dintre uliţa Sfintei Vineri, spre apus.

 

      În anul 1593 un călător rus a scris că biserica avea o clopotniţă din piatră deasupra intrării care nu fusese construită de Ştefan cel Mare. Tot atunci se pare ca biserica a fost pictată în exterior după obiceiul vremii care se generalizase, domnitor fiind Alexandru Lăpuşneanu în a doua domnie (1563-1568). Tot Alexandru Lăpuşneanu adaugă bisericii un nartex, destinat îngropării voievozilor şi un turn. Altă adăugire a fost şi o înălţare a pereţilor bisericii, turla a suferit prefaceri din aceeaşi epocă.

         De-a lungul vremii, pictura exterioară s-a deteriorat şi pereţii au fost tencuiţi şi văruiţi. Episcopul Mechisedec Ştefănescu nu aminteşte de vreo pictură exterioară. Antonie Vodă Ruset a făcut demersuri pentru reconstruirea bisericii, căci era descoperită şi clopotniţa stricată datorită focului şi ploilor. S-a reconstruit clopotniţa şi s-a construit o fântână în zidul bisericii de catre Abaza Clucer.

 

           Zidul despărţitor dintre naos şi pronaos s-a desfiinţat în timpul lui Antonie Ruset, sau mai devreme, înlocuit cu două coloane ce creează trei arcade. Biserica Sfântul Nicolae Domnesc a început a fi repictată de Antonie Vodă Ruset în anul 1677. Lucrarea s-a terminat în primăvara anului 1680 de către Gheorghe Duca. Tot atunci s-au restaurat şi cele două altare din părţile laterale ale bisericii, construite după 17 martie 1693, sau după anul 1762 datorită influenţelor greceşti.

          În timpul Mitropolitului Gavriil Callimachi în cele trei altare ale bisericii se săvârşeau slujbe în greceşte (altarul din partea dreaptă-sud închinat Sfintei Muceniţe Varvara), în româneşte (altarul din biserică) şi în ruseşte (altarul din partea stângă - nord, închinat Sfântului Arhidiacon Ştefan). Era singura biserică din Moldova cu trei altare, după mărturisirile cronicarilor.

 

         Antonie Ruset a adus din Polonia două sfeşnice din aramă şi mai multe obiecte din argint, pentru Sfântul Nicolae Domnesc. Mitropolit în acea perioadă în Moldova era Dosoftei. Antonie Ruset şi-a construit şi o gropniţă la Sfântul Nicolae Domnesc, dar nu a putut fi înmormântat aici, deoarece aici a fost înmormântat Cantemir Vodă (Constantin Cantemir tatăl lui Dimitrie Cantemir), la 17 martie 1693. El a fost mutat ulterior la Mănăstirea Mira, din ţinutul Tutova, zidită de el.

            Încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea, biserica servea drept Catedrală Mitropolitană şi până la 15 iunie 1695 aici era şi reşedinţa mitropolitană. După aceasta, în timpul domniei lui Vasile Lupu, biserica Sfântul Nicolae Domnesc nu mai este Mitropolie, ci aceasta se mută la Biserica Mănăstirii Trei Ierarhi. De aici reşedinţa Mitropolitană se mută la Biserica Albă (pe locul actualei Mitropolii).

 

           După domnia lui Vasile Lupu în biserica Sfântul Nicolae Domnesc se făceau, odată cu ocazia întronării lor şi ungerile de domn, după stilul ungerii împăraţilor bizantini. Ultimul domnitor, căruia i s-a făcut ceremonia de ungere în biserica Sfântul Nicolae Domnesc, a fost Grigore Al. Ghica, la 2 octombrie 1849. Biserica a fost repictată (1743) de Ioan Mavrocordat.

           Distinsul cărturar Dosoftei a fost primul Mitropolit al Moldovei care a locuit în chiliile de la Sfântul Nicolae Domnesc construite de către voievodul Antonie Ruset. Aici el a întemeiat o tipografie. Ca sa poată pune în funcţiune tipografia a adus o parte din materialul tipografic de la Mănăstirea Uniew. Nefiind mulţumit de literele tipografiei, adresează o scrisoare Patriarhului Ioachim al Moscovei, să-i trimită un teasc tipografic şi litera necesară.

 

             Patriarhul moscovit i-a îndeplinit rugămintea dăruindu-i o tipografie întreagă, pe care a adus-o în ţară căpitanul Ionasco Bilevici, fiind instalată la biserica Sfântul Nicolae Domnesc, din Iaşi. După plecarea Mitropolitului Dosoftei din Iaşi, tipografia de la "Sfântul Nicolae Domnesc" s-a risipit. Ea a fost reînfiinţată mai târziu, abia prin anul 1753 de către Mitropolitul Iacob Putneanul, dar de această dată nu la Sfântul Nicolae Domnesc, ci în curtea actualei Mitropolii.

            În Moldova se constată, încă de la începutul sec. al XVIII-lea încercări de reorganizare a învăţământului public. Constantin Mavrocordat şi Mitropolitul Nechifor au colaborat în această direcţie. Din ordinul lor biserica Sfântul Nicolae Domnesc a fost transformată în şcoală, unde au fost aduşi preoţii neştiutori de carte. În anul 1749 s-a hotărât ca la bisericile Sfântul Nicolae Domnesc, Sfânta Vineri şi Sfântul Sava din Iaşi să fie aduşi chiar copiii poporului, de la vârsta de trei ani în sus şi puşi să înveţe catehismul.

 

             La şcoala de la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc urmau să înveţe şi copii de negustori şi nobili. Copiii preoţilor aveau să urmeze şcoala până la 20 ani şi chiar mai sus.
          Şcoala de la Sfântul Nicolae Domnesc a fost reorganizată de către Mitropolitul Iacob Putneanul ajungând astfel una din cele mai renumite şcoli din Moldova, alături de cele de la Mânăstirile Neamţ, Barnovschi, Sfântul Sava, Putna etc.

         La 9 martie 1753 izbucneşte un incendiu de la o casa din apropiere care cuprinde şi Biserica Sfântul Nicolae Domnesc. În anul 1774 Mitropolitul Gavriil Callimachi a restaurat clopotul de la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc. Probabil după incendiul din 1753 are loc o reparaţie în anul 1790.

 

            Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a pus, în anul 1776, Şcoala Moldovenească de la Sfântul Nicolae Domnesc, sub controlul Epitropiei Şcolilor, care urma să plătească şi salariile profesorilor. Enache Alboteanu, ca profesor la scoala de la Sfântul Nicolae Domnesc, a introdus, pentru prima oară bâncile în clase şi a înlăturat din şcolile Moldovei vechiul obicei de a învăţa toţi elevii de diferite grade într-o singură cameră şi a citi toţi cu glas tare deosebitele lor lecţii.

         După înfiinţarea Seminarului de la Socola, Enache Alboteanu a fost numit director de studii. Şcoala normală de la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc a funcţionat în anul 1818 cu două clase.

 

        Între 1806-1812, bisericile ieşene au avut de suferit stricăciunile războiului şi ale neîngrijirii. Are loc un cutremur de pământ la 12 martie 1814 în timpul lui Scarlat Alexandru Calimah Voievod. Pentru reparaţiile bisericii, Mitropolitul Veniamin Costachi a rânduit pe Arhimandritul Inochenţie Burghele.

         Focul din vremea eteriştilor din 1821 şi cel de după acesta 1822, toate au afectat Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, şi cele două altare, dar mai ales acoperământul ei şi pe dinafară. În urma acestor întâmplări şi stricăciuni, biserica şi cele două altare au fost reparate la 29 martie 1826. Printre ctitorii de seamă ai Paraclisului Sfintei Varvara găsim pe Protopsaltul Mitropoliei, Dimitrie Suceveanu şi soţia sa Ecaterina.

 

         Între 1884 - 1904 are loc o importantă restaurare, condusă de arhitectul francez Antoine Lecompte du Nouy. În vara anului 1885 se dărâmă nartexul. În 1888 se trece la dărâmarea din temelie a bisericii, lucru considerat de unii vandalism. Lucrările de reconstruire au fost terminate la 2 octombrie 1904, deşi fuseseră începute încă din anul 1884.

            Biserica a fost repictată în întregime în exterior şi în interior la restaurarea din 1884 - 1904 Pictura exterioară cuprinde şi câteva portrete de filosofi. Pereţii turlei sunt din cărămida aparent roşie. Pictura exterioară s-a aplicat numai la ocnite şi firide, deosebindu-se de picturile exterioare moldoveneşti. Pictura a fost executată de J.J. Antoine Lecompte du Nouy, fratele arhitectului restaurator.

 

          Biserica este construită în plan treflat (cu altarul şi absidele semicirculare), cu pronaosul supralărgit, cu mai multe siruri de ocnite, unele mai mici altele mai mari. Uşile şi ferestrele sunt specifice sec al XVII - lea. Din cauza principiului care a fost urmat şi păstrat de vechea coloraţie, fondul albastru, biserica este destul de întunecoasă.

               Tot mobilierul lucrat în stejar aurit, precum şi policandrele, sfeşnicele, candelele de bronz etc. sunt făcute de familia regală. Pe actualele trepte ale bisericii a stat toată Casa Regală, când s-au citit rugăciunile de sfinţire ale biserici, cu prilejul sărbătoririi a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare (2 iulie 1504 - 2 iulie 1904).

 

             Orice modificări i s-au făcut bisericii, cert este că planul actualei biserici este acela al lui Ştefan cel Mare. Baza turlei este ortogonală cu câte două ocnite pe fiecare latura. Sfântul Nicolae Domnesc este una dintre numeroasele biserici clădite de eroul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi care reproduc acelaşi tip bizantino-roman, tip mult întrebuinţat în ţara, în care se găseşte deja elementul gotic aplicat mai cu deosebire la încadrarea deschizăturilor, precum sunt uşile şi ferestrele.